Politică

Basescu catre romanii din Italia: Va astept acasa in al doilea mandat

08.09.2008, 19:41 14

Presedintele Traian Basescu le-a spus romanilor prezenti la slujba oficiata la noul sediu al Episcopiei Ortodoxe Romane din Italia ca salariile din Romania vor ajunge in 3-4 ani aproape de cele pe care ei le castiga in Peninsula, motiv pentru care in cel de-al doilea mandat al sau ii asteapta acasa. Seful statului a mentionat ca Romania se afla in cel de-al 8-lea an consecutiv de crestere economica, inregistrand in acest an, conform celor mai noi date, o crestere de 9,3 % din PIB. "Se apropie momentul in care motorul cresterii economice a Romaniei se va incetini sau se va opri daca nu vom avea resurse pentru nevoile de forta de munca", a spus Basescu. El a adaugat ca banii pe care romanii care muncesc in prezent in strainatate ii trimit in tara ajuta la echilibrarea balantei de plati. Seful statului a adaugat ca, in lipsa acelor bani, Guvernul Romaniei ar fi nevoit sa imprumute diferenta intre importuri si exporturi. El a aratat insa ca intoarcerea in Romania a celor care in prezent muncesc in strainatate va fi in 3-4 ani mai importanta pentru tara noastra decat banii trimisi in prezent de acestia in tara. Basescu a fost sambata si duminica in Italia si a fost primit la castelul Gandolfo de papa Benedict, caruia i-a adresat invitatia de a vizita Romania anul viitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO