Politică

Băsescu: Rămânerea în afara euro ar fi o dramă pentru România. "Este bine când acest tren trece să ne urcăm de la început în el"

Băsescu: Rămânerea în afara euro ar fi o dramă pentru România. "Este bine când acest tren trece să ne urcăm de la început în el"

Autor: Iulian Anghel

13.09.2012, 20:04 874

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, în prima conferinţă de presă de după întoarcerea la Cotroceni, că rămânerea României în afara euro ar fi o "dramă pe termen mediu şi lung" şi de aceea ţinta de aderare la euro, în 2015, trebuie să rămână un reper principal.

"Este bine când acest tren trece să ne urcăm de la început în el. Există riscul ca trenul să treacă şi să nu mai revină prin gară. Sunt foarte multe state care nu pot să stea după cei care nu sunt pregătiţi", a afirmat preşedintele. Din acest motiv, el a anunţat că cere tuturor actorilor politici un acord deplin pe zona de afaceri europene: "Altfel riscăm enorm şi cei care vor fi plătitori ai facturii asumării unor riscuri nepermise vor fi românii".

"Rămânerea României în afara zonei euro ar fi o dramă pe termen mediu şi lung."

Preşedintele a amintit că aderarea la euro este o obligaţie a României ce derivă din Tratatul de aderare la UE: "Noi avem o derogare acum. 2015 trebuie să rămână o ţintă."

Preşedintele va merge mâine la Bruxelles unde se va întâlni, între alţii, cu şeful Comisiei Europene, Manuel Durao Barroso. Şeful statului a spus că face această vizită la cererea sa.

Băsescu a mai spus că România sprijină uniunea bancară preconizat a fi realizată în curând în cadrul zonei euro, singura obiecţie fiind aceea ca noi să nu rămânem în afara acesteia.

De asemenea, România susţine Mecanismul European de Stabilitate prin intermediul căruia statele în dificultate sunt sprijinite financiar. Potrivit şefului statului, România sprijină Mecanismul pentru că este interesată ca ţările în dificultate - Italia, Spania, Irlanda - să aibă soluţii pentru că noi exportăm pe aceste pieţe. România sprijină uniunea bancară pentru că sistemul bancar local este dominat de bănci europene, drept urmare avea nevoie de stabilitatea acestuia, potrivit preşedintelui.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO