Politică

BPN al PSD îi va solicita lui Geoană să se retragă de la preşedinţia Senatului

BPN al PSD îi va solicita lui Geoană să se retragă de la preşedinţia Senatului

Autor: Mediafax

07.11.2011, 15:33 439

Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD au votat luni o decizie prin care să îi solicite lui Mircea Geoană, în mod oficial, să renunţe benevol la preşedinţia Senatului, au declarat pentru MEDIAFAX surse de la vârful partidului.

Biroul Permanent Naţional al PSD a luat această decizie cu doar un vot împotrivă.

Potrivit discuţiilor din conducerea PSD, senatorii social-democraţi îi vor propune lui Geoană, în locul preşedinţiei Senatului, conducerea Comisiei de politică externă.

De asemenea, Titus Corlăţean, actualul preşedinte al acestei comisii, ar urma să fie propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, au relatat sursele citate.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu a fost prezent la şedinţa Biroul Permanent al PSD, el neprimind o invitaţie oficială în acest sens.

Geoană nu a primit nicio invitaţie, oficială sau informală, pentru a se prezenta la şedinţa Biroului Permanent, deşi mai mulţi membri ai BPN al PSD l-au criticat, săptămâna trecută, pentru atacurile la adresa unor lideri social-democraţi, dar şi pentru vizita făcută în SUA.

Surse din BPN declarau, atunci, pentru MEDIAFAX, că liderii PSD au stabilit să îl convoace pe Geoană la o discuţie lămuritoare, mai mulţi membri ai BPN apreciind că ultimele declaraţiile ale acestuia ar pune în pericol unitatea USL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, declara, pe de altă parte, într-un interviu acordat miercuri MEDIAFAX, că "subiectul Geoană" nu mai există pentru el şi preciza că nu vede "utilitatea" unei astfel de discuţii.

Geoană a fost suspendat din PSD pentru şase luni, în decembrie 2010, imputându-i-se atunci că ar fi intenţionat formarea unei platforme critice în interiorul PSD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO