Politică

Mai multe state europene, inclusiv România, cer un nou acord pentru controlul armamentului cu Rusia

Mai multe state europene, inclusiv România, cer un nou...

Autor: Mediafax

25.11.2016, 12:32 173

"Securitatea Europei este în pericol", a declarat Steinmeier pentru cotidianul Die Welt, într-un interviu publicat vineri. "Cu toate că relaţiile cu Rusia sunt actualmente dificile, avem nevoie de mai mult dialog, nu de mai puţin".

Steinmeier a vorbit prima oară în luna august despre necesitatea unui nou acord privind controlul armamentului cu Rusia, pentru a evita escaladarea tensiunilor în Europa.

Alte 15 state, toate membre al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), s-au alăturat iniţiativei lui Steinmeier: România, Franţa, Italia, Austria, Belgia, Elveţia, Cehia, Spania, Finlanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Slovacia, Bulgaria şi Portugalia.

Grupul de state are în plan să dea publicităţii o declaraţie comună în cursul zilei de vineri, iar o nouă discuţie pe această temă va avea loc în timpul reuniunii ministeriale a OSCE din perioada 8-9 decembrie, care va fi găzduită de Germania, ce deţine preşedinţia prin rotaţie a OSCE.

Ministrul german de Externe a condamnat anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea şi sprijinul acordat separatiştilor din estul Ucrainei, spunând că astfel de acţiuni subminează încrederea între state şi ar putea provoca o nouă cursă a înarmării. Totodată, Steinmeier a cerut şi altor state să se alăture iniţiativei comune privind controlul armamentului.

Pe de altă parte, oficialii americani sunt sceptici în privinţa acestei iniţiative, citând încălcările de către Rusia a tratatelor şi acordurilor existente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO