Politică

Motiunea PSD este un santaj, afirma presedintele Basescu

29.08.2007, 18:25 14

Presedintele Traian Basescu califica drept "santaj", motiunea de cenzura anuntata de PSD impotriva guvernului si afirma ca social-democratii vor negocia cu Calin Popescu-Tariceanu chiar si in timpul votarii motiunii.
"Este un santaj care poate fi dus pana in momentul citirii ultimului parlamentar de pe lista, in momentul votului. Nu o sa se stie rezultatul pana nu o sa voteze ultimii parlamentari", a declarat ieri Basescu la scoala de vara a femeilor din PD de la Costinesti.
Aceasta este prima declaratie publica a presedintelui asupra anuntatei motiuni de cenzura. Este, de asemenea, pentru prima data cand seful statului se afiseaza impreuna cu democratii, dupa referendumul ratat pentru demiterea sa din functie. De altfel, Basescu le-a multumit democratilor pentru ca l-au sprijinit in timpul campaniei pentru demiterea sa.
In trecut, afisarea fostului presedinte Ion Iliescu alaturi de PSD a fost calificata drept atitudine partizana, dar in acest caz taberele sunt bine stabilite - de o parte presedintele si PD, de cealalta celelalte partide.
"Partidele tipa in gura mare ca depun motiune. Partidele pot merge pana unde vor ele, singurul lucru deranjant fiind ca vor sa fie crezute. Mai aveau putin si mi se spunea pe cine sa desemnez premier. Ce vedem acum? Doua partide (PNL si PSD - n.n.) care tipa unul impotriva altuia, doua partide care au facut tandem in trei chestiuni extrem de daunatoare pentru Romania: suspendarea presedintelui Romaniei, amanarea alegerilor europene si eliminarea unui partid performant de la guvernare (PD - n.n.). Cum as putea sa cred ca dupa caldura asta au alte viziuni? As putea sa fac alte aprecieri, dar nu pot sa le fac acum. A fost un singur zambet (cand a fost intrebat daca il va desemna pe Mircea Geoana premier - n.n.) care a fost comentat doua saptamani la televiziuni, si analistii erau in vacanta", a declarat ieri Basescu.
In urma cu aproape doua sapta-mani, intrebat daca il va desemna pe liderul opozitiei, Mircea Geoana, drept premier in cazul caderii Guvernului Traian Basescu a ras cu pofta, dar nu a dat un raspuns. Gestul sau a fost interpretat totusi drept un raspuns negativ - de altfel, chiar consilierul sau Cristian Preda afirmase ca seful statului nu-l va desemna premier pe Mircea Geoana.
PSD si-a manifestat deschis in ultima vreme intentia de a reveni la guvernare si a revendicat fotoliul de premier, dar, in acest caz, ultimul cuvant il are seful statului. Democratii spera ca premierul sa fie desemnat din randurile lor - cel mai vehiculat nume fiind Vasile Blaga. De altfel, acesta a vorbit ieri de revenirea la guvernare - atunci cand a spus ca, odata intorsi, democratii ii vor repune in functii pe prefectii demisi. Insa teama PD este ca aceasta motiune nu doar ca nu va trece, dar nici nu va fi depusa. De aceea democratii preseaza. Seful PD, Emil Boc, a afirmat ieri ca motiunea de cenzura va fi un test de seriozitate pentru PSD, pentru ca social-democratii au anuntat de zece ori o astfel de motiune, dar nu au depus niciuna.
"Au sansa sa se valideze ca partid care isi respecta promisiunile facute. Nu numai s-o depuna, ci s-o si voteze. Daca o voteaza, sunt sanse foarte mari ca guvernul sa cada", a afirmat Boc.
El si-a exprimat retinerea privind demersul PSD, banuind ca este vorba despre "un santaj public intre PSD si PNL pentru pozitii si bani".
Potrivit acestuia, in cazul in care PSD nu voteaza motiunea, ramane acelasi partid de conjunctura, aflat la remorca PNL.
Pe acest fond al disputei, presedintele UDMR Marko Bela a anuntat ca a discutat telefonic cu Mircea Geoana, caruia i-a spus ca absenta unei strategii in cazul adoptarii motiunii de cenzura este o greseala si ca la fel s-a procedat in cazul initiativei de suspendare a sefului statului. Marko a criticat faptul ca social-democratii nu au o strategie in cazul in care motiunea de cenzura va fi adoptata si a apreciat ca acest fapt este o greseala foarte mare.
"In politica, in general, trebuie sa stii finalul oricarei strategii, oricarui scenariu, deci, daca initiezi o motiune de cenzura, trebuie sa stii ce urmeaza", a opinat liderul Uniunii.
El sustine ca PSD intra, astfel, pe o strada cu sens unic, functionand pe principiul "motiune de cenzura si, apoi, vom vedea ce se intampla" si ca la fel
s-a procedat si in cazul initiativei de suspendare a presedintelui, cand s-a inregistrat un rezultat "extrem de negativ".
Presedintele UDMR sustine ca i-a explicat acest lucru, telefonic, si presedintelui PSD, Mircea Geoana, prilej cu care s-a convenit ca reprezentanti ai PSD si ai Uniunii sa aiba discutii in acesta saptamana.
"Nu e vorba ca, in mod oficial, delegatii ale UDMR si PSD sa negocieze, ci, pur si simplu, sa stam de vorba si sa vedem ce se intampla", a precizat senatorul UDMR.
Marko nu a spus ce raspuns a primit de la Geoana, dar se stie ca decizia depunerii motiunii a fost validata luni de un for puternic al partidului - Comitetul Executiv - si din aceasta perspectiva ea este greu de intors.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO