Prima pagina

Ministerul Educatiei explica structura bugetului invatamantului

10.03.2000, 00:00 35




Mircea Muresan, directorul Directiei Relatii Publice, din cadrul Ministerul Educatiei, a calificat ieri declaratiile sefului Comisiei de invatamant din Camera, deputatul PRM Anghel Stanciu si pe cele ale deputatului PUNR Gheorghe Secara, referitoare la pretinsele declaratii false ale ministrului Andrei Marga privind bugetul invatamantului, drept "lipsite de temei" si i-a acuzat pe cei doi ca citeaza incomplet datele privind bugetul. Potrivit directorului Directiei Relatii Publice, bugetul invatmantului depaseste 4% PIB si se constituie din alocatii de la buget - 21.775,115 mld. lei, fondul special pentru sustinerea invatamantului - 2.243,800 mld. lei, intrari de credite externe - 376,850 mld. lei, fonduri pentru invatamantul desfasurat de alte ministere - 611,8 mld. lei, fonduri puse la dispozitia educatiei de administratia publica locala - 3.308,9 mld. lei, fonduri pentru reconversia profesionala - 45,9 mld. lei si fonduri guvernamentale pentru relansarea invatamantului in mediul rural - echivalentul a 115 milioane de dolari. Deputatii Anghel Stanciu si Gheorghe Secara declarasera, intr-o conferinta de presa, ca ministrul Educatiei Nationale a prezentat Parlamentului "date inexacte" privind bugetul invatamantului care, in opinia celor doi, ar fi de doar 3,001% PIB. Ei au solicitat presedintelui Camerei Deputatilor, Ion Diaconescu, sa ia masuri pentru sanctionarea lui Marga conform Legii privind responsabilitatea ministeriala.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO