CSA atacă decizia de suspendare a normelor privind asigurarea obligatorie

Autor: Ciprian Botea 20.09.2012

Comisia de Supravgehere a Asigurărilor (CSA) a făcut recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti de a suspenda executarea unui ordin al instituţiei, care le interzicea companiilor de asigurări să mai vândă poliţe facultative de asigurare a locuinţelor ale căror clauze se suprapun peste caracteristicile poliţelor obligatorii.

"CSA precizează că decizia prin care s-a dispus admiterea în parte a cererii de suspendare a executării Ordinului CSA nr. 15/2012 şi a normelor privind forma şi clau­zele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor reprezintă o primă fază procesuală şi nu este irevocabilă", afirmă oficialii CSA.

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat în urmă cu trei zile, la cererea companiei Astra, executarea Ordinului emis de CSA în luna august doar în ceea ce priveşte articolul care le interzicea asigurătorilor să mai emită poliţe care se suprapun peste riscurile şi sumele asigurate prevăzute de asigurarea obligatorie. Practic, aceasta era prevederea care forţa proprietarii de case să cumpere şi o poliţă obligatorie la încheierea unui contract de asigurare facultativ.

Poliţele obligatorii costă 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de materialul din care este construită locuinţa şi acoperă daunele provocate de cutremure, inundaţii şi alunecări de teren în limita a 10.000 şi respectiv 20.000 de euro. Anterior modificării normelor de către CSA, poliţele facultative care acopereau cele trei riscuri puteau ţine locul asigurării facultative. CSA a decis să modifice normele de aplicare a legii privind poliţa obligatorie în condiţiile în care concurenţa puternică din partea companiilor de asigurări punea sub semnul întrebării supra­vieţuirea PAID şi a sistemului naţional de asigurare împotriva catastrofelor naturale. Portofoliul PAID s-a subţiat vizibil în ultimul an, compania ajungând la numai 300.000 de poliţe în vigoare.

Ordinul CSA intrase în vigoare la 1 septembrie şi le interzicea companiilor de asigurări inclusiv utilizarea denumirii PAD (denumirea prescurtată a poliţei obligatorii) în procesul de vânzare a asigurărilor facultative. Această prevedere nu este afectată însă de decizia de marţi a instanţei.