Creativa Advertising: Piaţa de producţie de publicitate revine pe creştere din 2013

Autor: Andreea Mindrila 24.09.2012

Piaţa producţiei publicitare a fost si va fi o ecuaţie cu multe necunoscute, un domeniu dinamic, în permanentă legătură directă cu cererea şi oferta, iar Doina Dănilă, advertising manager al companiei de creaţie şi producţie publicitară Creativa Advertising, spune că firma încearcă să ţină pasul cu realitatea, să se dezvolte şi să-şi adapteze afacerea cerinţelor şi trendurilor actuale şi viitoare.

Criza economică a avut un impact direct asupra bugetelor de publicitate ale companiilor, care au fost nevoite să-şi redefinească politica de marketing în privinţa sumelor investite în comunicare şi promovare.

"Recesiunea economică internaţională a afectat bugetele de publicitate din România, dar ele au fost afectate mai mult de situaţia de pe plan local. După mulţi ani de creşteri spectaculoase în vânzările din aproape orice categorie, piaţa noastră nu mai poate absorbi creşteri la fel de mari. Astfel, în cazul majorităţii companiilor internaţionale, care au bugetele de marketing în strânsă legătură cu nivelul vânzărilor, nerealizarea creşterilor prognozate în vânzări a dus la diminuarea bugetelor de publicitate".

Creativa Advertising a înregistrat anul trecut afaceri de 1,85 milioane lei, potrivit datelor publicate pe Ministerul de Finanţe, cu 45% mai mari decât în 2010.
Preţurile de vânzare de pe piaţa producţiei de publicitate s-au stabilizat încă din primele luni ale lui 2012, susţine Doina Dănilă, precizând că nu crede că în acest an şi în 2013 vom mai asista la o scădere atât de bruscă precum cea din perioada 2009 - începutul lui 2010.

"Previziunile mele sunt optimiste şi consider că 2013 va fi pentru Creativa Advertising un an mai bun decât 2012, iar piaţa producţiei publicitare va înregistra o uşoară creştere".

Printre clienţii companiei se numără Ţiriac Auto, Heineken România, Catena, Zenyth Pharmaceuticals (Colon Help), Ecofarmacia, Arabesque, Praktiker , Ecopak, Ramada, Nova Pan sau General Motors.

Creativa Advertising şi-a consolidat poziţia pe piaţă în 2009, potrivit Doinei Dănilă, compania situându-se pe un trend ascendent. Totuşi, ea spune că învestiţiile nu s-au încheiat, compania investind în continuare în personal, traininguri, gama de produse şi echipamente.

"Scopul principal este de a dezvolta relaţii cât mai bune cu partenerii noştri. Dacă anul acesta am mai achiziţionat un echipament de printuri de mari dimensiuni şi un laminator, anul viitor dorim achiziţionarea unui echipament de tăiat plăci (router). Obiectivul nostru pentru următorii ani este să creştem portofoliul de clienţi activi".

Preţurile practicate de companiile din industria de producţie publicitară şi volumul de comenzi au scăzut semnificativ în acest domeniu. Câteva exemple de preţuri practicate de Creativa Advertising sunt banner outdoor - 4,9 euro/mp, mesh - 6 euro/mp, autocolant outdoor - 4,9 euro/mp, autocolant indoor - 8 euro/mp.