Reguli noi pentru autorizaţiile de construcţie, odată cu noua lege a infrastructurii comunicaţiilor

Această nouă reglementare va susţine dezvoltarea unor proiecte în infrastructura de comunicaţii de tipul Proiectului ,,Netcity'' al Primăriei Bucureşti, care până acum nu au putut fi implementate

Problema corelării legislaţiei naţionale cu cea a UE, a inteoperativităţii dintre reţelele de comunicaţii electronice, accesul furnizorilor de reţele publice de comunicaţii pe diverse proprietăţi publice sau private şi dezvoltarea echilibrată a acestor reţele la nivelul întregii ţări sunt doar câteva din problemele pe care încearcă să le rezolve noua Lege. Ea transpune practic în legislaţia română art. 11 şi 12 din Directiva cadru 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, publicată în J.O., seria L, nr. 108 din 24 aprilie 2002.

Spre exemplu, unul dintre proiectele de amploare în domeniul infrastructurii de comunicaţii electronice din România care a avut de suferit de pe urma necorelării legislaţiei naţionale cu cea a UE este Proiectul ,,Netcity''. Deşi acest proiect a fost lansat încă din 2007, derularea lui a fost îngreunată datorită faptului că în luna mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti a anulat, prin decizie irevocabilă, hotărârea consilierilor municipali care prevedea obligativitatea coborârii în subteran a cablurilor de telecomunicaţii. Municipalitatea a dorit ca amplasarea reţelelor de comunicaţii şi a echipamentelor aferente acestora să se facă numai în subteran, în spaţii special amenajate. Operatorii de comunicaţii au avertizat însă Primăria că nu pot fi obligaţi să-şi plaseze infrastructura numai în subteran deoarece legislaţia UE nu stabileşte obligativitatea instalării doar subteran a reţelelor de comunicaţii electronice.

O altă noutate adusă de lege vizează noi cerinţe privind eliberarea autorizaţiei de construcţie

Construcţiile noi cu destinaţie de locuinţă ori cu funcţie de învăţământ, financiar bancară, cu destinaţie de birouri sau hoteluri pentru care se va elibera autorizaţie de construcţie după 1 ianuarie 2013, vor trebui să fie prevăzute cu infrastructură de acces care să permită furnizarea de servicii de comunicaţii electronice în bandă largă, adică transmiterea rapidă a unui volum mare de date. Mai precis, pentru toate clădirile care se vor construi va trebui de la început să se ia în considerare şi locul prin care vor trece cablurile de comunicaţii electronice (internet, cablu tv, telefon), aşa cum în momentul de faţă trebuie să incluzi în proiect locul prin care trec ţevile de apă sau de gaze. De asemenea, tot după intrarea în vigoare a acestei Legi (la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României) atunci când se vor solicita autorizaţii pentru realizarea de lucrări de construcţii, în cuprinsul proiectelor pentru care se solicită autorizaţie, se vor prevedea şi traseele sistematizate pentru instalarea de reţele de comunicaţii electronice. Acest lucru va ajuta la cunoaşterea locului prin care trec cablurile şi la eliminarea situaţiilor în care se sapă inutil, sau se taie din greseală alte cabluri. Instalarea elementelor de reţea pe zidurile interioare şi exterioare ale clădirilor se va realiza prin utilizarea unor trasee sistematizate, iar costurile ocazionate de aceste sistematizări vor fi suportate de către furnizorii de reţele de comunicaţii (art. 28-30 din Lege).

Mai mult, în zonele de protecţie a elementelor reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, nu se vor putea face lucrări ce ar putea afecta aceste elemente, decât cu aprobarea prealabilă scrisă a furnizorului de reţele de comunicaţii electronice, furnizorul având, de asemenea şi posibilitatea ca lucrările să fie efectuate numai în prezenţa unui reprezentant al său (art. 31 din Lege).

Una dintre provocările acestei legi este realizarea unei proceduri transparente de comunicare între autorităţile publice şi furnizorii de servicii

Autorităţile publice vor trebui să comunice cu suficient timp înainte realizarea de lucrări de reabilitare sau refacerea unor drumuri, spre exemplu, pentru a le permite şi furnizorilor să-şi planifice proiectele de dezvoltare. Astfel, la realizarea planurilor de amenajare a teritoriului, a lucrărilor de construire, reparare, modernizare, reabilitare sau extindere a drumurilor sau a reţelelor de utilităţi publice se va avea în vedere necesitatea instalării de reţele de comunicaţii electronice. Dacă furnizorii de reţele publice de comunicaţii nu vor realiza lucrările lor în acelaşi timp cu lucrările de construire, reparare, modernizare, reabilitare sau extindere a drumurilor sau a reţelelor de utilităţi publice, autorităţile administraţiei publice vor putea stabili condiţii restrictive pentru acordarea autorizaţiilor de construire în zona respectivă pentru o perioadă de până la 2 ani (art. 24 din Lege).

De asemenea, în zona drumurilor nu vor putea fi realizate lucrări la infrastructura de comunicaţii electronice dacă acestea vor fi de natură să restrângă lărgimea drumurilor, să stânjenească circulaţia autovehiculelor sau să pericliteze siguranţa circulaţiei, inclusiv prin reducerea vizibilităţii. (art. 27 din Lege).

O reglementare capcană a legii o constituie posibilitatea accesului furnizorilor de reţele publice de comunicaţii pe o proprietate privată dacă există acordul titularului dreptului de proprietate privată asupra imobilului afectat.

Legea ar putea crea unele probleme legate de respectarea dreptului de proprietate având în vedere că reglementează o procedură accelerată privind accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice pe proprietatea publică şi privată, deopotrivă. Deşi esenţa legii este să sprijine activitatea furnizorilor de reţele de comunicaţii, neluarea în considerare a unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor, cum este dreptul de proprietate, îi poate bloca pe termen lung în situaţii în care proprietarul nu şi-a dat acordul pentru realizarea lucrărilor respective. Spre exemplu, Legea, prin art. 5 al său dă furnizorilor de reţele publice de comunicaţii drept de acces pe o proprietate privată dacă ,,există acordul titularului dreptului de proprietate privată asupra imobilului afectat...''. Or, în acest caz, în primul rând, trebuie să existe acordul proprietarului imobilului şi numai dacă acesta nu poate fi identificat se poate avea în vedere orice alt ,,titular'' al dreptului de proprietate. Riscul unui astfel de articol este acela ca în anumite situaţii, chiriaşii să-şi dea acordul către furnizorul de reţele de comunicaţii în dauna proprietarului, lucru ce în final îi va afecta pe furnizorii de reţele de comunicaţii deoarece aceştia se pot trezi acţionaţi în judecată de către proprietarul imobilului pentru repararea prejudiciilor aduse imobilului prin activităţile de realizare a lucrărilor de construcţie a reţelelor de comunicaţii. De altfel, acest motiv al respectării dreptului de proprietate a fost invocat şi în cererea de reexaminare făcută de către Preşedintele României asupra acestei Legi în decembrie 2010.

Într-o eră dominată de comunicaţii, calitatea acestora depinde şi de modul în care ele sunt organizate. Această sistematizare pe care o aduce legea ajută la crearea unei infrastructuri de comunicaţii menite să faciliteze fluxul informaţional, flux care în final ajută la dezvoltarea economică. Economiile sunt tot mai dependente de comunicaţii, iar o bună organizare a reţelelor de comunicaţii este cheia performanţei economice şi a competitivităţii.