Carrefour preia şase magazine de la Argus şi Dobrogea Grup

Autor: Cristina Roşca 08.10.2012

Francezii de la Carrefour, cu afaceri de peste 1 mld. euro în România, au închiriat şase magazine de la compania constănţeană Aliment Murfatlar, controlată de producătorul de ulei Argus Constanţa (55,04%) şi de producătorul din industria de panificaţie Dobrogea Grup (41,6%). Restul de acţiuni sunt deţinute de patru români.

"Este adevărat, am preluat şase magazine de la reţeaua Aliment Murfatlar Constanţa", confirmă pentru ZF Andreea Mihai, directorul de maketing al grupului francez în România. Până la închiderea edi­ţiei reprezen­tan­ţii celor două companii nu au fă­cut publică valoarea tran­­zac­­ţiei. Spaţiile unde sunt deschise magazinele sunt închiriate. Potrivit calculelor ZF, valoarea tranzacţiei se ridică la câteva milioane de euro. Aliment Murfatlar Constanţa a terminat anul trecut cu afaceri de 22 mil. lei (5 mil. euro), în scădere cu circa 10% comparativ cu anul anterior.

Prin această achiziţie Carrefour intră pe piaţa supermarketurilor din Constanţa. În oraşul de la malul mării compania nu era prezentă decât cu un hipermarket. Pe segmentul supermarketurilor din Constanţa Carrefour se va bate cu Profi, Billa şi Mega Image, toate companiile deţi­nând cel puţin un magazin în oraşul de la malul mării.

Acum, Carrefour deţine pe piaţa locală 24 de hipermarketuri, 59 de supermarketuri şi 8 magazine de proximitate.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro