Cum a ajuns Europa pentru America un „killers field“

Multă vreme America s-a erijat în apă­rătorul Europei şi aşa a şi fost. A sal­vat democraţia în timpul ultimului răz­boi mondial, iar planul Marshall a re­con­struit vestul continentului din cenuşă.

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Ulti­ma confruntare directă dintre Barack Obama şi Mitt Romney pe tema poli­ticii externe a ignorat pur şi simplu subiectul Europa. O singură dată a fost amintită şi în contextul delicat al crizei profunde. Spune Romney: Dacă Oba­ma va câştiga un al doilea mandat, SUA vor ajunge în situaţia Greciei.

În rest, mai nimic despre Europa, ci despre China, Asia, Iran.

Dar alegerile din SUA au pentru lu­me şi pentru Europa mai ales o impor­tan­ţă specială. Sunt mai multe aspecte ale acestui interes. SUA sunt cel mai im­por­tant partener comercial al Europei. SUA sunt cel mai mare aliat militar al Europei. Dar mai este Europa un punct de interes al SUA? Aici lucrurile scâr­ţâ­ie. Atenţia americanilor se îndreaptă acum spre China, spre Asia. De acolo va ve­ni dez­voltarea, acela va fi noul pol de putere.

În campania pentru alegerile inter­ne din Partidul Republican câştigate de Mitt Romney, Europa a fost deseori pre­zentată ca un partener nevolnic. Nu este de mirare de ce liderii europeni şi chiar publicul şi-ar dori în continuare la Casa Albă un Barack Obama ceva mai relaxat şi mai apropiat de bătrânul continent, chiar dacă în 4 ani de mandat el nu a avut decât un singur turneu im­portant în Europa în timpul căruia a su­bliniat, totuşi, ataşamentul său faţă de bătrânul continent.

Această orientare a lui Obama l-a făcut o ţintă a criticilor în legătură cu Europa. Pentru Romney, Europa nu este un model. În primul rând, nu este un model de societate pentru că mo­de­lul ei social de piaţă nu este de urmat - îm­pinge ţările spre dezastru prin pro­gramul de cheltuieli uriaşe. Aşa a făcut şi Obama - spune Romney - a urmat mo­delul european şi de aceea America este unde este, iar americanii plătesc su­me colosale când banii le-ar putea ră­mâ­ne în buzunar pentru propria lor bunăstare.

Republicanii susţin măsuri de re­du­cere a cheltuielilor statului, vor un stat minimal, de aceea Europa le stă în gât.

Pentru republicanii americani, Europa este un "killers field", este mai rău decât în China. Iar Obama "inten­ţionează să transforme SUA într-un stat asistat social, de tip european".

La un miting din New Hamshire, în timpul campaniei pentru alegerile in­ter­ne Mitt Romney declara: "Nu cred în Europa. Cred în America. Nu cred că Europa funcţionează pentru Europa. Şi ştiu că nu va funcţiona aici".

Cu alte cuvinte, un discurs cu va­lenţe antieuropene.

Nu ar fi însă primul care face acest lucru - mai toţi preşedinţii republicani au avut un dinte împotriva Europei. Să ne amintim de cearta de dinaintea de­clan­şării războiului din Irak, când Europa a fost împărţită în două de un in­fluent om al administraţiei repu­bli­ca­ne, Donald Rumsfeld, în "Noua Europă" (Europa de Est favorabilă in­va­ziei) şi "Vechea Europă".

Dar, odată cu criza, atacul a crescut în intensitate, pe măsură ce interesul ame­rican faţă de Europa a scăzut. Pentru că, mai ales în tabăra repu­blicană, slăbiciunea Europei este privită ca o povară şi ameninţă revenirea economică a Americii. La fel cred şi mulţi democraţi şi de aici insistenţele unor economişti americani apropiaţi acestei tabere ca Europa să aban­do­neze austeritatea, iar Banca Central Euro­pea­nă să pompeze bani pentru susţine­rea creşterii economice.

Iată de ce a fi "european" este un cu­vânt de ocară, în special în ochii republicanilor.

Aceasta, la nivel de concept, de poli­tică. La nivel practic, criza din Europa chiar are efecte în relaţiile economice dintre cele două puteri.

Într-unul dintre blogurile sale publicaţia Le Monde trecea recent în revistă nivelul de dezangajare a indus­triei americane din Europa. De ce plea­că americanii? Pe fondul întăririi dola­rului în faţa euro, ele pierd avantajul obţinut din diferenţa de curs şi atunci preferă să se întoarcă acasă.

Recent numărul 1 mondial în producţia chimică Dow Chemical a anunţat închiderea a 20 de uzine, dintre care patru în Europa. La o zi după acest anunţ fabricantul de batiste de hârtie Kimberly-Clark anunţa suprimarea în Europa a 1.300 - 1.500 de locuri de muncă.

Compania Ford (prezentă şi în România) vrea să-şi închidă fabrica din Belgia de la Genk şi pe cea din Marea Britanie de la Southampton. - 5.700 de locuri de muncă în total. Fabricantul de microprocesoare AMD, gigantul în chimie Dupont şi grupul Colgate au anunţat reduceri importante de personal în întreaga lume, fără a spune şi unde.

"Dincolo de scăderea cererii - criza conduce la asta - multinaţionalele au parte, de asemenea, de o rată de schimb defavorabilă în uniunea monetară pe măsură ce dolarul se întăreşte în faţa euro diminuând în mod mecanic profiturile realizate în Europa", arată Le Monde.

Astfel, marile grupuri americane preferă să parieze pe ţara lor, cum o fac deja General Electric şi Chrysler, care şi-au majorat investiţiile pe continentul american, iar altele şi-au relocat producţia, cum sunt cazurile constructorului de automobile General Motors şi a celui de ascensoare Otis, care s-au angajat să repatrieze sute de joburi.

Din 2000 încoace industria americană a pierdut cinci milioane de locuri de muncă.