Distribuitorul de furaje Agroland a ajuns la nouă luni la afaceri de 13 mil. euro

Autor: Gabriel Razi 05.11.2012

Agroland, unul dintre jucătorii de pe piaţa distribuţiei de furaje pentru animale şi pui de o zi, a încheiat primele nouă luni ale anului cu afaceri de 13 milioane de euro, în creştere cu 30% faţă de perioada similară anterioară.

"Credeam că 2011 a fost un an bun, dar se pare că şi 2012 ne-a fost la fel de favorabil. În ciuda unui februarie greu, din cauza temperaturilor scăzute şi a problemelor legate de fluctuaţiile preţurilor cerealelor, am reuşit să ne ţinem pe poziţii şi să livrăm micilor fermieri produsele de care au nevoie pentru gospodărie şi micilor lor afaceri", a spus Horia Cardos, director general al Agroland.

Distribuitorul de furaje, care a încheiat anul trecut cu afaceri de 10 mil. euro, deţine 165 de magazine în mediul rural în 28 de judeţe. Pe parcursul acestui an compania şi-a extins reţeaua de retail cu opt unităţi noi în regiunea Moldova şi Dobrogea.

La sfârşitul acestei veri compania a anunţat că intenţionează să atace piaţa de retail alimentar tradiţional vizând deschiderea a 50 de magazine de proximitate în franciză. Aceste magazine ar urma să vândă produse agroalimentare de bază precum carne, ouă sau lapte.

Pentru a-şi asigura aprovizionarea cu produsele alimentare ce ar urma să fie comercializate în lanţul propriu de retail tradiţional, oficialii Agroland spuneau anterior că au demarat deja discuţiile pentru crearea unei asociaţii ce urmează a grupa mai mulţi crescători mici de păsări.