Alina Meleşcanu, PR director în echipa Ogilvy PR

Autor: Andreea Mindrila 07.11.2012

Alina Meleşcanu se alătură echipei Ogilvy Public Relations ca PR director, experienţa ei de peste zece ani în relaţii publice, resurse umane şi comunicare, dar şi expertiza în consumer marketing, CSR, social marketing, crisis management sau social media recomandând-o pentru noua poziţie în cadrul agenţiei.

Alina Meleşcanu are experienţă în domenii precum FMCG (sectorul bunurilor de larg consum), healthcare, finanţe-bănci-asigurări sau real estate, iar printre cele mai importante conturi şi proiecte din portofoliul ei, deţinut în cadrul agenţiei de PR Rogalski Grigoriu, se numără Pfizer, Colgate&Palmolive, Farmec - Gerovital, Spitalul Euroclinic, Regina Maria Reţeaua privată de sănătate, Plus Discount, LeasePlan, Cramele Halewood, Băneasa Shopping City, Ţiriac Imobiliare. De asemenea, ea a coordonat programe de comunicare pentru instituţii medicale importante, respectiv Institutul "Marius Nasta", Societatea Română de Pediatrie, Societatea Română de Pneumologie (Pediatrică), Societatea Română de Urologie.

"Integrarea Alinei Meleşcanu în echipa noastră era firească, luând în considerare calităţile sale, portofoliul de proiecte realizate de-a lungul timpului, dar şi extinderea specializăii Ogilvy PR în ariile de consumer marketing şi healthcare în acest an", spune Alina Stanciu, managing director Ogilvy Public Relations.

De asemenea, Alina Meleşcanu afirmă că acesta este un pas firesc în evoluţia ei profesională şi consideră că după mai bine de zece ani petrecuţi în cadrul unor companii româneşti, alegerea unei agenţii de PR globale îi oferă noi oportunităţi.

Fondat în 1999, Ogilvy Public Relations Worldwide/Bucureşti este biroul din România al Ogilvy PR Worldwide, o companie internaţională importantă în domeniul relaţiilor publice, parte a WPP, cel mai mare grup de comunicare la nivel mondial. Pe plan intern, agenţia face parte din grupul Ogilvy (cu o cifră de afaceri de 62 milioane euro anul trecut), iar în portofoliul de clienţi se numără LG Electronics, Pfizer, J&B, Johnnie Walker, Tazovsky, Caroli Foods Group, PeliFilip, Comisia Europeană.