Comănescu a dat de petrol pentru nemţii de la Wintershall
O sondă forată de una dintre platformele operate de Grup Servicii Peroliere, compania de foraj marin parte a grupului Upetrom controlat de omul de afaceri constănţean Gabriel Comănescu, a identificat un rezervor de petrol în Marea Nordului în cadrul unui contract semnat la începutul acestui an cu nemţii de la Wintershall.
Grup Servicii Petroliere a intrat în Marea Nordului în martie, prin intermediul contractului semnat cu Wintershall, aceasta fiind însă una dintre pieţele pe care compania se va concentra şi în 2013, potrivit celor mai recente declaraţii din partea reprezentanţilor firmei. Wintershall este cel mai mare producător de petrol şi gaze din Germania, având operaţiuni de producţie a hidrocarburilor în regiuni precum Europa, Africa de Nord, America de Sud, Rusia sau zona Caspică.
Potrivit Wintershall, GSP Saturn, platforma care a săpat sonda de explorare prin care a fost indentificat rezervorul de petrol, a lucrat în ape cu o adâncime de 44 de metri.
"Estimările preliminare ale resursei indică un potenţial recuperabil de petrol de cel puţin 30 mil. barili (circa 4 mil. tone sau cât produce Petrom într-un an - n.red.). Viabilitatea comercială a acestei descoperiri va trebui confirmată prin alte lucrări de foraj în 2013", au precizat reprezentanţii Wintershall care operează 25 de platforme marine în partea de sud a Mării Nordului. Dincolo de contractul de foraj, Grup Servicii Petroliere a mai câştigat la începutul acestui an un contract pentru construirea unei conducte offshore cu o lungime de 30 de kilometri tot pentru Wintershall.
Grup Servicii Petroliere a intrat pe segmentul construţiilor offshore în 2008 când a câştigat un contract de 100 de milioane de dolari pentru TPAO, Compania Petrolieră Naţională turcă. După acest contract, au urmat şi altele, cel mai important până la această dată fiind o lucrare de 270 de milioane de dolari executată de Grup Servici Petroliere pentru gigantul rus Gazprom.
Contractul a fost câştigat la finalul anului 2009 şi timp de aproape un an şi jumătate flota de vase multifuncţionale deţinută de Grup Servicii Petroliere a construit o conductă de 159 de kilometri pentru transportul gazelor naturale, pe traseul Dzhubga - Lazarevskoe - Soci, conducta fiind subacvatică. În 2011 firma controlată de Comănescu câştigă o licitaţie internaţională pentru Pemex, cea mai importantă companie petrolieră din Mexic, pentru ca la începutul acestui an, GSP să facă primii paşi în Marea Nordului, una dintre cele mai fierbinţi zone pe harta căutătorilor de hidrocarburi. Pentru anul acesta, compania estimează o cifră de afaceri de circa 200 de milioane de dolari (155 de milioane de euro).