FOTO: Cum arată hotelul Cişmigiu, renovat cu 15 milioane de euro?

Autor: Mirabela Tiron 19.12.2012

Spaniolii de la compania dezvoltatoare Hercesa au deschis astăzi oficial hotelul de patru stele Cişmigiu din Bucureşti, după o investiţie de 15 milioane de euro.

Hotelul are 60 de apartamente cu suprafeţe cuprinse între 38 şi 60 de metri pătraţi şi targetează clienţii care vor să se cazeze pe termen mediu sau lung.

Mauricio Mesa Gomez, directorul general al Hercesa, a spus că estimează în primul an de funcţionare venituri de 1,5 milioane de euro şi că a purtat discuţii deja cu o bancă pentru a caza expaţii.

În urma renovării, clădirea a păstrat faţada originală, cu elemente din 1912, când a fost deschisă iniţial unitatea hotelieră.

Pe lângă spaţiul destinat apartamentelor, hotelul mai are spaţii comerciale la parter şi spaţii de birouri la mezanin şi etajul unu.

Hercesa a atras doi chiriaşi până acum, respectiv Institutul Cervantes, care a închiriat mezaninul, o parte din parter şi etajul unu, dar şi grupul Humanitas, care a deschis recent o librărie pe o suprafaţă de 270 de metri pătraţi.

Procesul de renovare a clădirii în care operează hotelul a durat trei ani şi a costat 15 milioane de euro.

Prezentă pe piaţa locală din anul 2004, Hercesa este implicată în dezvoltarea mai multor proiecte rezidenţiale în Capitală. Cel mai avansat proiect al companiei Hercesa este ansamblul rezidenţial Vivenda din Titan, format din 1.400 de locuinţe. În Capitală firma mai deţine terenuri în zona Ghencea, pe strada Mircea Vodă şi pe Şoseaua Orhideelor, lângă Pasajul Basarab.