Nivel record în luna ianuarie la producţia şi exportul de maşini

Autor: Bogdan Alecu 19.02.2013

Producţia de autovehicule în România a atins luna trecută un nou maxim istoric pentru luna ianuarie, atingând un nivel de aproape 35.000 de unităţi, în creştere cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor Asocia­ţi­ei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Anul acesta pen­tru prima dată în ianuarie şi Ford a contribuit la producţia de autoturisme, la Craiova fiind asamblate peste 6.000 de B-Max. Dacia a produs restul de 29.000 de ma­şini la Mioveni, va­loa­re susţinută de noile Logan şi Sandero lansate în a doua parte a anului trecut.

"Era normal ca în prima lună din an să crească pro­ducţia datorită demarării producţiei la Ford Craiova, dar şi noilor modele Dacia. Cu toate acestea, 2013 se anun­ţă un an foarte greu. Dacă suntem foarte optimişti la începutul acestui an am putea suferi o mare dezamăgire în cursul anului", a spus Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia şi preşedinte al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Pe fondul creşterii producţiei, şi exporturile au avansat luna trecută cu 7,8%, la aproape 27.900 de autovehicule, cel mai ridicat nivel atins vreodată în ianuarie.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro