Diaconu trebuie să „restructureze din temelii“ Fiscul

Autor: Claudia Medrega 26.04.2013

Gelu Ştefan Diaconu, 54 de ani, este noul preşe­dinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), revenind după patru ani în „subordinea“ lui Daniel Chiţoiu, în prezent ministrul de finanţe.

El a lucrat mai bine de 10 ani în cadrul Finanţelor şi a condus Autoritatea Naţională a Vămilor, subordonată ANAF, între februarie 2005 şi februarie 2009, perioadă în care la conducerea Fiscu­lui a fost Chiţoiu. Diaconu, susţinut de PNL, îl înlocuieşte pe Şerban Pop, care a condus ANAF din primăvara anului 2012. Evaziunea fiscală, despre care vorbeşte toată lumea şi o „combate“, rămâne o necunoscută, o gravă piedică în calea creşterii veniturilor bugetare, dar şi un „laitmotiv“ pentru schimbarea şefilor Fiscului. La conducerea ANAF s-au mai perindat Neculae Plăiaşu, Sebastian Bodu, Daniel Chiţoiu şi Sorin Blejnar.

Diaconu a fost implicat într-un dosar pentru înşelăciune şi abuz în serviciu, fiind acuzat că în 1996, în calitate de director al Bankcoop Neamţ, ar fi falsificat un contract de credit. Premierul Victor Ponta a spus ieri că a cerut informaţii de la toate structurile statului privind situaţia juridică a acestuia şi că răspunsul a fost că dosarul acestuia a fost închis cu neînceperea urmăririi penale şi că nu a ajuns niciodată în instanţă, potrivit Mediafax.

Diaconu are ca misiune continuarea reformei ANAF şi „restructurarea din temelii a structurilor de control“, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Finanţelor.