OMV Petrom investeşte 90 mil. euro pentru redezvoltarea unui zăcământ de petrol exploatat de 50 de ani în Brăila

Autor: Monica Juganaru 17.05.2013

OMV Petrom va investi până la finalul anului circa 90 de milioane de euro în redezvoltarea zăcământului de ţeţei de la Oprişeneşti, judeţul Brăila, a anunţat vineri compania.

 



"OMV Petrom investeşte constant în tehnologii noi şi în metode secundare de recuperare pentru redezvoltarea zăcămintelor mature din România în vederea îmbunătăţirii ratei de recuperare de ţiţei şi gaze şi a stabilizării nivelelor de producţie. În acest fel putem să prelungim durata de exploatare a zăcămintelor, cu impact pozitiv asupra furnizării de energie pe termen lung pentru România", a declarat într-un comunicat Johann Pleininger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activităţile de explorare şi producţie.

Oprişeneşti este un zăcământ matur de ţiţei, exploatat de aproape 50 de ani, a cărui producţie zilnică reprezintă circa 2% din producţia totală de ţiţei a OMV Petrom în România. Redezvoltarea acestuia are ca scop deblocarea unor rezerve suplimentare totale de hidrocarburi de 8 milioane bep (echivalent cu circa 30% din producţia anuală de ţiţei a OMV Petrom în România), prin forarea de sonde suplimentare, represurizarea prin injecţia de apă, modernizarea echipamentelor şi implementarea de tehnologii noi.

Proiectul de redezvoltare Oprişeneşti vizează forarea a 30 de sonde, utilizând injecţia de apă şi staţii de injecţie de înaltă presiune. De asemenea, proiectul include construirea unei staţii de tratare a apei, care va reduce semnificativ emisiile de gaze în atmosferă şi sursele de poluare, precum şi construirea unei reţele noi de conducte transport şi a trei staţii noi de pompare.

La sfârşitul anului 2012, patru proiecte de redezvoltare a zăcămintelor erau în fază de proiectare, iar două au depăşit stadiul deciziei finale de investiţie, respectiv Oprişeneşti şi Suplacu de Barcău.
Producţia aferentă celor 6 zăcăminte reprezintă circa 40% din producţia curentă a OMV Petrom. Investiţiile necesare pentru implementarea celor 6 proiecte, inclusiv Oprişeneşti, se vor ridica la circa
400 milioane de euro pentru perioada 2013-2015.

Petrom, cea mai mare companie din România, este controlată de grupul austriac OMV.

Vânzările OMV Petrom au scăzut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 4%, la 5,78 miliarde lei (1,31 miliarde euro), iar profitul net s-a redus cu acelaşi ritm, la 1,33 miliarde lei (303,2 milioane lei).