Dragoş Bîlteanu a transferat 5% din activele SIF Banat-Crişana pe o firmă din Cipru

Autor: Andrei Chirileasa 27.08.2013
SIF Banat-Crişana (SIF1), condusă de omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, a transferat participaţiile majoritare deţinute în nouă companii listate pe piaţa RASDAQ către SIF Imobiliare Limited, o firmă nou înfiinţată, care este înregistrată în Cipru.
 
Valoarea celor nouă participaţii se ridică la 68,9 milioane de lei (15,6 milioane de euro) şi reprezintă aproape 5% din activul net, conform evaluărilor din portofoliul SIF Banat-Crişana la data de 30 iunie 2013. Activul net al SIF1 la finalul primului semestru era de 1,39 mld. lei (315 mil. euro).