Acţiunile Petrom, evaluate la jumătate faţă de companiile similare din Europa. Ce ţine preţul pe loc?

Autor: Andrei Chirileasa 06.12.2013
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, este evaluată la un multiplu de profit (PER) de 5,5, în timp ce media multiplilor PER ai companiilor similare din Europa este de 11,1, potrivit unui raport de analiză publicat de austriecii de la Erste Bank.
 
La un profit net estimat pentru anul acesta la 4,6 miliarde de lei (1,03 mld. euro), Petrom are o capitalizare de 5,8 miliarde de euro. Dacă s-ar tranzacţiona la acelaşi multiplu ca marile companii petroliere din Europa de Vest, Petrom ar valora teoretic circa 10 miliarde de euro, iar acţiunile ar fi la 0,7-0,8 lei.