Noua lege a insolvenţei, care va proteja mai bine creditorii, gata până la jumătatea anului

Autor: Cristi Moga 13.02.2014

Noul cod al insolvenţei, o lege de la care băncile şi alţi creditori aşteaptă să le ajute să îşi recupereze mai uşor banii din piaţă, în timp ce companiile cu probleme speră să le ofere un cadru mai bun să se reorganizeze, naşte discuţii aprinse înainte dezbaterile din Parlament.

Dacă dezbaterile se vor derula normal, noul cod ar putea intra în vigoare până la jumătatea acestui an, iar raţiunea legii este „de a contribui la îmbunătăţirea mediului de afaceri“, a declarat ieri Robert Cazanciuc, ministrul justiţiei, în cadrul evenimentului cu tema „Noul cod al insolvenţei. Soluţia pentru mediul de business de azi?“, organizat de ZF, în parteneriat cu Ministerul Justiţiei, BNR, PwC, Casa de Insolvenţă Transilvania, ZRP Insolvency, NNDKP şi Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă.

În ultimii cinci ani, 120.000 de firme din România au intrat în insolvenţă, iar spe­cialiştii în materie admit că o parte din proceduri au fost frauduloase, companiile abuzând de legislaţia favorabilă, dar recomandă legiuitorului să nu cadă dintr-o extremă în alta pentru a nu compromite şansele de redresare ale companiilor care se pot reorganiza prin intermediul procedurii.

„Este necesar ca această procedură să asigure protecţia creditorilor, să conserve interesele acestora, deoarece altfel există riscul de descurajare a creditării“, susţine Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale.

Pe de altă parte, practicienii în insolvenţă susţin că noul cod este bun, dar o serie de aspecte ar putea reduce cu 70% şansele de reorganizare ale firmelor care încearcă să revină în circuitul economic.

„Noi încercăm să obţinem un text de lege mai eficient şi mai echilibrat şi sper ca la finalul acestei sesiuni parlamentare să avem o lege aplicabilă, o lege asortată cu vremurile pe care le trăim, în care lucrurile se mişcă foarte repede“, a declarat Liviu-Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor.

 

Cum speră practicienii să schimbe noul cod al insolvenţei

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.02.2014