Borza reia recrutarea de manageri „privaţi“ la Hidroelectrica şi ameninţă ca va da afară 80% din actualii şefi
Autor:
Adelina Mihai
25.03.2014
Adrian Gheorghe, un executiv cu experienţă de peste 15 ani în domeniul financiar, contabil şi bancar, dobândită în companii şi instituţii precum PwC, ABN Amro Bank, Raiffeisen Bank, Bancpost sau Mandy Foods International, ocupă, începând de ieri, funcţia de director financiar al Hidroelectrica.
El a înlocuit-o pe Georgeta Iosif, care a ocupat această poziţie din toamna lui 2012 (după ce anterior a fost, timp de nouă ani, directorul economic al companiei), potrivit unui comunicat transmis de Hidroelectrica.