Veniturile Orange au crescut cu 5% în primul trimestru, la 230 mil. euro
Veniturile Orange, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de comunicaţii, au crescut în primele trei luni ale anului cu 4,9%, la 230 mil. euro, pe fondul numărului mai mare de utilizatori ai serviciilor de internet mobil, dar şi al stabilităţii tarifelor de interconectare, care sunt stabilite de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii.
Companiile de comunicaţii vor resimţi însă impactul reducerii tarifelor de interconectare cu aproape 70% de la 1 aprilie din al doilea trimestru. Tariful de interconectare este cel aplicat pentru convorbirile dintr-o reţea în alta, care practic face ca telefoanele date în altă reţea să fie mai scumpe decât cele către numere de telefon din propria reţea.
La 31 martie 2014, Orange avea 10,394 milioane clienţi în România, în scădere uşoară faţă de finele anului trecut, când compania avea 10,436 milioane clienţi.