Evoluţia stilului lui Barack Obama

Autor: Mihai Clinciu 30.04.2014

Dacă vrei un model de om care a reuşit să facă ce şi-a propus în viaţă, acesta e cu siguranţă Barack Obama. Este absolvent al Dreptului, iar cariera politică la nivel înalt şi-a început-o în 1997, atunci când a fost ales în Senatul statului Illinois. De atunci, a parcurs o pantă ascendentă care a culminat cu alegerea sa ca preşedinte al Statelor Unite., fiind primul om de culoare din istorie care a ocupat această funcţie.

Dacă la începutul carierei sale politice stilul său nu era tocmai un exemplu de urmat, odată cu alegerea  în cea mai înaltă funcţie din stat a venit inevitabil şi progresul.

Citiţi articolul integral pe www.gq.ro