Polonezii care au preluat hotelurile Accor din ţară încep ofensiva

Autor: Mirabela Tiron 11.02.2015

Gilles Clavie, CEO al grupului hotelier polonez Orbis, care a preluat recent 38 de hoteluri operaţionale din Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi România ale grupului Accor într-o tranzacţie de 142 de milioane de euro la nivel internaţional, spune că în România vede perspective mari de dezvoltare pentru hoteluri sub branduri internaţionale, având în vedere structura pieţei în prezent.

„Piaţa din România este încă dominată de lanţurile locale, ceea ce înseamnă că există mult loc pentru branduri internaţionale. Vrem să ne dezvoltăm reţeaua. Aici sunt oraşe unde are sens să avem hoteluri în franciză. Mă refer la Braşov, Sibiu, Constanţa“, a declarat Gilles Clavie. El conduce cel mai mare grup hotelier din Polonia (cu afaceri de 162 milioane de euro în 2013), listat pe bursa din Varşovia.

Clavie s-a aflat la prima vizită în România, în care s-a întâlnit cu managerii hotelurilor de pe piaţa locală ce operează sub brandurile Accor, dar şi cu potenţiali investitori locali. „Sunt două metode prin care ne dezvoltăm reţeaua, fie prin investiţii proprii, fie prin parteneriate, prin hoteluri în franciză sau contracte de management“, a spus el.

Pe piaţa locală operează şapte hoteluri sub branduri Accor.

În România, gradul de afiliere la un lanţ internaţional este de doar 7-8%, faţă de 22% media europeană, potrivit ultimelor date disponibile.