Mega Image a deschis încă două magazine Shop&Go, unul în Bucureşti şi unul în Chiajna

Autor: Ana Maria Petcana 17.04.2015

Shop&Go Bârcă 14 este situat în sectorul 5 al Capitalei şi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 122 metri pătraţi, iar Shop&Go Eroului 94 din Chiajna ocupă circa 100 metri pătraţi.

Săptămâna trecută, Mega Image a inaugurat un nou concept de magazin în Bucureşti, denumit Gusturi Româneşti, după una din mărcile proprii ale retailerului, unde va comercializa produse cu specific românesc, şi intenţionează să deschidă încă două astfel de unităţi.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea care cuprinde în prezent 414 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (201), Shop&Go (210), AB COOL FOOD (1), Gusturi Romaneşti (1) şi Mega Drive (1).

La sfârşitul anului trecut, directorul general Mega Image, Xavier Piesvaux, a declarat că retailerul va continua extinderea reţelei.

În 2014, reţeaua Mega Image s-a extins cu 104 magazine noi.