Italienii se despart oficial de numele Ţiriac la finalul lunii. Banca locală va fi redenumită UniCredit Bank

Autor: Ciprian Botea 02.07.2015
UniCredit Ţiriac, a cincea bancă locală în funcţie de active, a convocat adunarea generală a acţionarilor la finalul lunii iulie pentru a aproba schimbarea denumirii instituţiei de credit în UniCredit Bank şi renunţarea la mandatele de membri în consiliul de supraveghere de către Leonard Leca şi lui Petru Văduva. Totodată, italianul Francesco Giordano va fi înlocuit de Mirko Bianchi.
 
Leca şi Văduva au condus afacerile grupului Ţiriac între 2009 şi 2014 şi fuseseră numiţi în consiliulul de supraveghere ca reprezentanţi ai omului de afaceri Ion Ţiriac, care a deţinut până luna trecută 45% din acţiunile băncii. Ţiriac a vândut participaţia italienilor de la UniCredit, care au ajuns astfel să deţină peste 95% din acţiuni.
 
Ţiriac deţinea acţiunile la UniCredit Ţiriac Bank prin intermediul a două firme înregistrate în Olanda şi Cipru şi avea o opţiune de exit pe care putea să o exercite anual, negociată în 2005, în momentul în care UniCredit a preluat Bank Austria, care deţinea banca HVB Ro­mânia (aflată atunci în proces de fuziune cu Banca Ţiriac, construită de fostul tenismen în anii ‘90).
 

Ziarul Financiar vă recomandă şi: 

Apple Music - bun şi suficient de ieftin (review)