House of Art, povestea brandului care a închis aproape 100 de magazine şi se zbate în reorganizare
În urmă cu mai puţin de un deceniu, „imperiul“ de modă construit de familia Miheţ, care cuprindea printre altele şi reţeaua House of Art, era în topul celor mai importanţi jucători locali, pe o piaţă unde Zara, H&M sau C&A încă nu intraseră sau abia făceau primii paşi. Companiile Staff Collection şi Corssa erau cele prin care erau operate branduri precum House of Art, Fox sau Levi’s. O parte din brandurile din portofoliu erau locale, în timp ce altele, precum Levi’s, erau aduse în franciză.
La finalul lui 2008, familia Miheţ – unul dintre acţionarii celor două companii potrivit datelor din Monitorul Oficial – se afla în topul celor mai mari jucători din industria de modă locală, alături de alţi doi antreprenori români, Octavian Radu (deţinea francize pentru Debenhams, Aldo şi alte zece branduri) şi Vicenţiu Zorzolan (Esprit, Women’s Secret). Aceştia doi au ieşit însă în ultimii ani din afacerile de modă, lăsând giganţii internaţionali Inditex (proprietarul Zara) şi H&M să se bată pentru primele poziţii în top.