Băncile au revenit pe profit, cu un câştig de 1,2 miliarde de lei la jumătatea anului
Sistemul bancar românesc, care adună 40 de bănci, a întregistrat în primul semestru un profit de aproape 1,2 miliarde de lei, solvabilitatea a rămas la un nivel ridicat, iar rata creditelor neperformante a continuat să scadă, spune Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR. „Profitul la nivelul sistemului bancar a ajuns la sfârşitul primului semestru la aproape 1,2 miliarde de lei. Solvabilitatea este mare, de 18,07%, iar rata creditelor neperformante a coborât la 13,04%“, a declarat Cinteză pentru ZF.
Rezultatul de la jumătatea anului este de şase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de circa 200 mil. lei. La sfârşitul primului trimestru din 2015 sistemul bancar avea un profit de 800 mil. lei. Menţinerea sistemului bancar pe profit vine în condiţiile în care economia a înregistrat în primul semestru o creştere de 3,7%, România având a doua cea mai mare creştere a PIB din UE.
Cu toate că situaţia macroeconomică s-a îmbunătăţit în ultimii ani, inflaţia a atins minim istoric după minim istoric, iar BNR a relaxat politica monetară, creditarea a avut o senzitivitate scăzută, revenirea creditării totale în teritoriul pozitiv lăsându-se aşteptată. Însă, la sfârşitul lunii iunie dinamica anuală a creditului neguvernamental s-a stabilizat, scăderea faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut fiind de doar - 0,1%.