Doar trei reţele din comerţul modern acoperă toate judeţele ţării
Lidl, Penny Market şi Profi sunt reţelele din comerţul modern care au reuşit să acopere toate judeţele ţării. Liderul pieţei, grupul german Kaufland, lipseşte doar din Ilfov. Toate cele patru reţele au pariat pe un model de business care pune accent pe preţuri mici, de aceea aceşti retaileri au mers şi în judeţele sărace ale ţării.
Aici ei reuşesc să câştige cotă de piaţă rapid pentru că nu se bat decât între ei şi cu jucătorii tradiţionali. Aceştia din urmă însă nu se pot lupta de la egal la egal cu străinii deoarece reţelele internaţionale au avantajul volumelor mari comandate de la furnizori şi primesc astfel discounturi importante.
Harta comerţului modern dublează harta economică a României în contextul în care cele mai multe magazine au fost deschise în judeţele cele mai puternice, care au reuşit să atragă cele mai multe investiţii, unde locuitorii au cea mai mare putere de cumpărare, iar rata şomajului este pintre cele mai mici.
Astfel, după Bucureşti care are singur 481 de magazine, vin Braşovul (cu 72 de unităţi), Constanţa (67), Ilfovul (66), Clujul (60) şi Timişul (59). În total sunt circa 1.600 de unităţi.
„În anii de criză şi cei ce au urmat retailerii au urmărit cu fidelitate harta economică a României, copiind-o atunci când vine vorba de expansiune. Ei au devenit mult mai atenţi după criză, în contextul în care înainte de 2008 existau şi excepţii“, spune Daniel Mocanu, director general şi acţionar majoritar al DAAS, unul dintre cei mai importanţi furnizori de echipamente pentru retail şi HoReCa.