Magazinul deschis de Kaufland în „coasta“ rivalilor de la Carrefour va fi condus de un executiv recrutat din reţeaua Succes, a lui Nicolae Sarcină
Kaufland, cel mai mare jucător din comerţul local, a deschis ieri un magazin în zona pasajului Basarab, pe o parte din terenul fostei fabrici de bere Griviţa, în vecinătatea Carrefour Orhideea, principalul competitor pe piaţa hipermarketurilor.
„Acesta este magazinul cu numărul 108 la nivel naţional. Va avea un program cuprins între orele 7 şi 24, o premieră pentru magazinele Kaufland“, a spus Florentin Grozea, cel care conduce hipermarketul.
Grozea, 37 de ani, nu se află însă la prima experienţă de manager în retail. Anterior, el a condus şi hipermarketul Succes din Piteşti, deschis la finalul lui 2011 în locul unui alt proiect antreprenorial de pe piaţa hipermarketurilor (PIC Piteşti). Grupul Succes Nic Com este controlat de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină şi are activităţi în domenii precum retail alimentar, comerţ cu carburanţi, producţie de panificaţie sau prelucrarea lemnului, iar în prezent se află în insolvenţă. Nicolae Sarcină este cel mai puternic antreprenor român din comerţul alimentar, deţinând sub brandul Succes peste 150 de magazine în nouă judeţe şi în Bucureşti.