Comerţul tradiţional a pierdut un sfert din magazine după 2008
Comerţul tradiţional a pierdut în ultimii şapte ani aproape 20.000 de chioşcuri, respectiv un sfert din totalul numărului de unităţi. Totuşi, densitatea acestui segment, respectiv numărul de metri pătraţi la mia de locuitori, a avut un declin de două ori mai mic în aceeaşi perioadă, semn că în această perioadă s-au închis în principal unităţile mici, neprofitabile.
Astfel, la finalul anului trecut România avea circa 55.000 de chioşcuri şi o densitate a comerţului tradiţional de 126,7 mp la mia de locuitori, în scădere cu 12% comparativ cu 2008, potrivit calculelor ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.
În România însă, spre deosebire de restul ţărilor, ponderea populaţiei care trăieşte în mediul rural este de aproape 50%, mult peste nivelul din alte ţări, chiar şi din regiune. Până în prezent reţelele străine s-au extins prudent la sate, unde puterea de cumpărare este mult mai mică. Aici, micii comercianţi încă domină piaţa. Abia în ultimii ani retailerii străini au început să testeze această piaţă, lanţurile Carrefour şi Profi lansând chiar formate speciale, respectiv Contact şi Loco.
Expansiunea agresivă a retailerilor străini este de altfel unul dintre principalele motive care au dus la scăderea dramatică a comerţului tradiţional, care a pierdut în total vânzări de 8 mld. lei (1,8 mld. euro) în perioada 2008-2015. Alte motive care stau în spatele evoluţiei comerţului tradiţional sunt criza financiară de după 2009 şi lipsa de adaptare a micilor jucători la condiţiile de piaţă şi la comportamentul consumatorilor.