SIF Transilvania anulează jumătate din candidaturile pentru un nou consiliu de supraveghere şi scoate votul cumulativ
Dintre cei şase candidaţi, Constantin Frăţilă, acţionar cu care Mihai Fercală, conducătorul SIF3, este în conflict deschis de mai mulţi ani, alături de Gabriela Alexe, apropiată a lui Constantin Frăţilă, şi Radu Toia, fost membru în conducerea SIF Transilvania şi actual membru în consiliul Bursei de Valori Bucureşti, au fost declaraţi de conducerea SIF-ului că nu îndeplinesc criteriile eligibilitate stabilite de regulamentul ASF numărul 14/2015 şi de procedurile interne în aplicarea acestui regulament.
Respectivul regulament stabileşte că conducerea unei entităţi reglementate de ASF trebuie să se asigure că o persoană propusă pentru a deţine o funcţie cheie deţine experienţă suficientă, nu are antecedente judiciare şi nici nu a fost sancţionat anterior. De asemenea, conducerea trebuie să ia în calcul dacă există indicii rezonabile privind afilierea respectivei candidaturi la un anumit grup de interese sau riscul de a fi supusă unor influenţe nejustificate din exteriorul entităţii, situaţii care ar putea să îi afecteze corectitudinea, independenţa sau imparţialitatea deciziilor.
Constantin Frăţilă, printre cei mai mari acţionari persoane fizice ai SIF3, alături de Gabriela Alexe şi Radu Toia s-au numărat printre acţionarii care au solicitat anul trecut convocarea unei adunări generale a acţionarilor (AGA) pentru demiterea conducerii, acuzând-o de management defectuos. Conducerea SIF3 a obţinut în instanţă revocarea convocării AGA.
Astfel, trei candidaturi au rămas valide pentru consiliul de supraveghere al SIF3. Cea a lui Adrian Vascu, fost preşedinte al asociaţiei evaluatorilor – ANEVAR, cea a lui Răzvan Rusu, fost director de investiţii la societatea de administrare Certinvest, şi cea a lui Cristian Micu, membru în consiliul Bursei de Valori Bucureşti.
SIF Transilvania a mai anunţat că actualii membri ai consiliului de supraveghere au optat să nu îşi valorifice dreptul de a candida pentru un nou consiliu, astfel că conducerea SIF-ului susţine că în AGA din 28 aprilie nu se va alege un nou consiliu prin metoda votului cumulativ, propunere introdusă pe ordinea de zi a AGA la insistenţele ASF şi ca urmare a propunerii unui grup de acţionari ce deţin circa 5% din capitalul SIF-ului.
Spre comparaţie de votul „clasic“, prin procedura votului cumulativ un acţionar are mai multe voturi pe care le poate împărţi, conform preferinţelor, între candidaţi. Votul cumulativ dă şanse şi acţionarilor cu participaţii mai mici să aibă un cuvânt de spus la alegerea conducătorilor. Numărul de voturi pe care le are un acţionar se obţine prin înmulţirea participării la capital cu numărul de locuri în consiliul de supraveghere sau de administrare.