Rezultate „dulci“: pierderile producătorului Kandia s-au redus la jumătate
Autor:
Mădălina Panaete
10.06.2016
Kandia Dulce, cel mai mare producător local de ciocolată, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproape 170 milioane de lei (38 mil. euro), în scădere cu circa 8% faţă de anul precedent, conform calculelor ZF pe baza datelor de pe mfinante.ro. Pe de altă parte, în aceeaşi perioadă pierderile nete ale companiei s-au redus la jumătate şi au ajuns la 2,1 milioane de lei.
Compania, care are o fabrică de dulciuri în Capitală, a avut un număr mediu de 483 de salariaţi. Kandia Dulce este una dintre cele trei companii de pe plan local controlate de familia austriacă Meinl. Alături de producătorul brandurilor Rom, Kandia şi Măgura, familia Meinl mai deţine şi Heidi Chocolat, care are o fabrică de ciocolată în Pantelimon (jud. Ilfov), şi importatorul cafelei Julius Meinl.