Firma de call center Comdata caută în toată ţara 800 de vorbitori de italiană
„Grupul Comdata este prezent în România din 2008, având iniţial un centru în Bucureşti, după care am fuzionat cu firma româ nească IPS, cu sediul în Craiova, şi ulterior am deschis în total şase centre operative. Astfel, pe lângă Bucureşti şi Craiova, mai avem centre în Constanţa, Galaţi şi Piteşti. Cel mai recent centru – din Brăila – va fi deschis la începutul lunii iulie, unde avem o ţintă de a recruta 400 de agenţi de call center până la finalul anului 2016“, a spus Fabio Coi, HR mana ger în cadrul Comdata.
Comdata Service SRL a încheiat anul trecut cu afaceri de 133 mil. lei şi o marjă de profit de 20%.
„Intenţionăm să creştem în continuare în România şi deja targetăm câteva zone potenţiale pentru a ne extinde prezenţa aici. Ne-am dori să angajăm încă 800 de persoane în viitorul apropiat, în toată ţara“, a mai spus el.
În prezent, salariul pe care îl primeşte o persoană atunci când se angajează într-un call center este de circa 1.000 – 1.200 de lei net pe lună, la care se adaugă un bonus de activitate de 30 - 40% din salariul net lunar, în funcţie de performanţa individuală, potrivit datelor din piaţa de recrutare.