Un furnizor de materiale de construcţii din Lugoj merge spre 8 milioane de euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu 07.07.2016

Furnizorul de materiale pentru finisaje în construcţii şi amenajări interioare Piastrelle a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 7 milioane de euro la nivelul tuturor celor trei companii din grup – Piastrelle Est Design, Piastrelle Vest Design si Piastrelle Cluj Design.

În ultimul an, la afacerile totale au contribuit rezultatele concept store-ului Piastrelle Casa, care a marcat recent un an de existenţă. Firma comercializează produse doar pe piaţa locală, având ca furnizori producători în principal din Italia, dar şi din Spania şi Polonia.

„Piastrelle a înregistrat, la nivelul anului 2008, primul an de funcţionare, o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, iar în anii de criză aceasta s-a menţinut constantă la peste 7 milioane de euro. În acest moment, estimăm o cifră de afaceri de 8 mi­lioane de euro, total Piastrelle, din care un milion de euro Piastrelle Casa“, spune Ramona Stănciulescu, directorul general al com­paniei, care controlează firma alături de soţul ei, omul de afaceri italian Giampiero Borghetti.