Banca Transilvania şi-a majorat capitalul cu 620 mil. lei

Autor: Dan Grigore Ivan 22.07.2016
Banca Transilvania (TLV), cea mai valo­roasă instituţie bancară românească, şi-a ma­jorat capitalul social cu 620 milioane lei, prin emisiunea unui număr de 620 milioane acţiuni cu o valoare nominală de un 1 leu.
 
Astfel, după emiterea ASF a Certifica­tului de Înregistrare, capitalul social al com­paniei este în prezent de 3,646 miliarde lei.
 
În urma acestei operaţiuni, capitalizarea bursieră a băncii este de 7,85 miliarde lei (1,757 miliarde euro), la un preţ per unitate de 2,15 lei. În luna martie, capitalizarea bur­sieră a TLV era de aproximativ 7,42 miliarde lei, astfel că astăzi Banca Transil­va­nia valorează cu 5,79% mai mult decât în martie.