BestJobs: Aproape un sfert din locurile de muncă disponibile sunt în IT şi telecom

Autor: Ioana Nita 06.09.2016

Companiile care activează în domeniul hi-tech oferă în prezent cele mai multe locuri de muncă atât la nivel naţional, cât şi în străinătate, circa 25% din anunţurile postate pe platforma online de recrutare BestJobs.eu fiind pentru poziţii în industriile IT şi telecom. Astfel, pe BestJobs.eu sunt în prezent peste 2.700 de locuri de muncă disponibile în domeniile IT şi telecom la nivel naţional. În total, platforma reuneşte aproape 11.200 de anunţuri de angajare în România prin intermediul cărora se caută circa 36.000 de persoane. Majoritatea ofertelor sunt pentru joburi în Bucureşti (3.732), Capitala fiind urmată de Timişoara (944), Cluj (831), Braşov (577) şi Iaşi (489). Pe locul al doilea în clasament, în ceea ce priveşte cele mai multe anunţuri active de recrutare, după IT şi telecom, se situează domeniul construcţiilor cu circa 1.250 de joburi.