Creditul de consum a devenit principala sursă pentru rotunjirea veniturilor bancherilor
Creditele de consum continuă să crească cu 9% pe an, în timp ce finanţările ipotecare au încetinit
Băncile locale aveau în bilanţuri la finalul lunii august a acestui an credite pentru consum şi alte scopuri în monedă locală în valoare de 35,2 miliarde de lei (echivalentul a 7,9 mld. euro), cu 9% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR.
Creşterea creditului de consum vine în contextul în care finanţările ipotecare au început să dea semne de oboseală după introducerea legii dării în plată, vânzările noi fiind semnificativ mai mici. Creditul de consum pentru populaţie a devenit astfel principalul motor al activităţii de creditare de retail şi implicit una din sursele de bază pentru rotunjirea veniturilor bancherilor.
Accelerarea din ultima perioadă a împrumuturilor de consum a fost susţinută de dobânzile foarte joase, dar şi de revenirea încrederii populaţiei în evoluţia economiei şi creşterea apetitului pentru consum.
Creditele pentru nevoi personale asigură marje bune de câştig, de aceea multe bănci au mizat pe acestea pentru a-şi reface sursele de venituri. Pe de altă parte, acest tip de împrumuturi poartă şi riscuri mai mari de vreme ce nu au garanţii în spate.