Mişcare surprinzătoare. României şi Bulgariei li s-a trasat sarcina să cumpere medicamente la pachet
Guvernul a anunţat ieri că România va cumpăra medicamente la pachet cu Bulgaria, într-o mişcare surprinzătoare pentru piaţa de medicamente românească, confirmând astfel informaţiile apărute pe piaţă în luna septembrie, când însăşi consiliera pe sănătate a preşedintelui a afirmat că nu ştie nimic despre această colaborare.
Practic, importatorii şi distribuitorii de medicamente din România au fost puşi în faţa faptului împlinit, iar din datele de până acum rezultă că inclusiv cei mai înalţi oficiali de la preşedinţie şi din cadrul Ministerului Sănătăţii nu ştiau de această „misiune“ trasată României de a se înţelege cu Bulgaria şi de a cumpăra medicamente împreună.
Piaţa medicamentelor este de circa 3 miliarde de euro pe an, iar mişcarea este posibil să fi venit de la marii producători de medicamente din vestul Europei care au decis că nu este cazul să negocieze de două ori pentru două pieţe distincte din sud-estul Europei.