Ministru turc: Turcia va elimina postul de premier în cazul trecerii la sistemul prezidenţial

Autor: Mircea Olteanu 17.11.2016

"În general, există un preşedinte şi alături de el, probabil, un vicepreşedinte, ca în Statele Unite. Am putea să mai avem încă un vicepreşedinte", a declarat Veysek Eroglu.

Erdogan a fost ales preşedinte al Turciei în anul 2014, după ce anterior a fost premier timp de peste un deceniu.

Partidul de guvernământ AK are nevoie de 330 de voturi din cele 550 ale Parlamentului de la Ankara pentru a convoca un referendum în cadrul căruia populaţia Turciei ar putea să-şi exprime părerea în legătură cu proiectul de modificare a Constituţiei.

Eroglu a mai indicat că noul sistem ar trebui să facă şi mai clară separaţia între puterea legislativă şi cea executivă.

Oficialul a precizat că preşedintele ar urma să aibă posibilitatea afilierii politice, lucru ce i-ar permite lui Erdogan să reia legăturile cu partidul de guvernământ AK, pe care l-a fondat în urmă cu 15 ani.

Veysek Eroglu a mai declarat că alagerile legisaltive şi prezidenţiale ar urma să aibă loc în anul 2019.

Preşedintele Recep Erdogan va avea posibilitatea de a guverna Turcia până în anul 2029 şi va beneficia de puteri executive extinse, potrivit propunerilor de modificare a Constituţiei formulate de parlamentarii partidului de guvernământ AK, au declarat oficialii turci pentru Reuters.

Erdogan şi susţinătorii săi argumentează că Turcia are nevoie de o conducere puternică asigurată de o preşedinţie executivă, similară sistemului prezidenţial din Statele Unite sau Franţa, pentru a evita coaliţiile guvernamentale fragile care au frânat dezvoltarea ţării.

Pe de altă parte, oponenţii lui Erdogan spun că modificarea Consituţiei ar putea duce la creşterea autoritarismului într-o ţară deja criticată pentru problemele din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor, în special ca urmare a epurărilor după tentativa de lovitură de stat din luna iulie.