Violeta Luca a plecat de la Microsoft după un an şi merge la Metro Cash & Carry

Autor: Cristina Roşca 21.02.2017

Executivul român Violeta Luca (37 de ani), care a condus operaţiunile locale ale Flanco şi eMAG, a fost numită în consiliul de administraţie al Metro Cash & Carry începând cu această lună. Ea nu înlocuieşte pe altcineva în boardul care până la începutul lunii era alcătuit din cinci oameni.

Violeta Luca devine astfel cel de-al şaselea membru în CA, alături de Roland Ruffing, Camelia Oprea, Matthias Putschrnann, Olivier Sainson şi Valentin Pauna. Toţi ceilalţi cinci deţin şi funcţii exe­cutive în cadrul companiei.