Bani în plus pentru zeci de mii de profesori cu vechime în sistemul preuniversitar

Autor: Dana Stanila 03.03.2017

Şeful statului a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (4) al art. 262 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

"Articolul respectiv se referă la toţi profesorii din învăţământul preuniversitar care au gradul I şi peste 25 de ani vechime în învăţământ, care aveau dreptul să lucreze 16 ore, deşi norma didactică era de 18 ore. Aceşti profesori nu erau plătiţi pentru a şaptesprezecea şi pentru a optsprezecea oră, deci cele două ore pe care le făceau, le făceau gratuit", a explicat, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Liviu Pop, iniţiatorul modificării legii.

"În fapt, un profesor care are, de exemplu, 19 ore, beneficia de plata unei singure ore, făcea voluntariat ora a şaptesprezecea şi a optsprezecea", a mai adăugat Pop.

De această modificare legislativă ar urma să beneficieze, la nivel naţional, zeci de mii de cadre didactice.

"Prin promulgarea de astăzi, în fapt, un profesor care are peste 25 de ani vechime şi gradul I, adică profesorii cu experienţă din sistemul de învăţământ, vor beneficia de plata orelor peste această normă, indiferent de numărul lor", a conchis Pop.