O companie din Iaşi a dezvoltat o platformă online care simplifică comunicarea dintre producători şi transportatori

Autor: Ioana Nita 04.04.2017
Compania Nima Software din Iaşi, înfiinţată în 2015 de Ştefan Matei, de pro­fesie inginer IT, a dezvoltat o platformă on­line dedicată simplificării comunicării dintre producători şi firmele de transport marfă, aceasta fiind folosită în prezent de peste 1.400 de companii. Majoritatea – circa 80% sunt companii de transport marfă, iar restul sunt firme care activează în industria de hârtie, a bunurilor de larg consum (FMCG), industria prelucrătoare, auto şi retail.

„Iniţial, în 2015, când am gândit aplicaţia, a existat doar sistemul CargoPlanning, ceea ce acum este doar unul dintre cele trei module. Acum, toate cele trei module (Car­goPlanning, CargoTender şi CargoSlot – n. red.) funcţio­nează ca o platformă cola­bo­rativă, prin care companiile care produc sau comercializează diverse bunuri îşi planifică mai uşor şi rapid transporturile, îm­pre­ună cu furnizorii lor de astfel de servicii”, a explicat Vale­rica Motoc, director de dezvoltare în cadrul Nima Software.