Atac cu arme chimice în Siria. Cel puţin 58 de morţi şi zeci de răniţi

Autor: Ştefan Stan 04.04.2017

UPDATE: Un presuspus atac cu gaz,despre care se crede că ar fi fost efectuat cu ajutorul unor avioane ale Guvernului de la Damasc,a provocat, marţi, moartea a 58 de persoane,inclusiv a 11 copii cu vârste mai mici de opt ani în provincia siriană Idlib,au anunţat o organizaţie şi cadre medicale,scrie Reuters.

 

Cel puţin 35 de persoane au fost ucise şi 60 au fost rănite într-un presupus atac chimic într-un oraş deţinut de rebeli în nord-vestul Siriei, potrivit BBC.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a raportat că atacurile asupra Khan Sheikhoun de către guvernul Sirian sau avioanele ruseşti i-au făcut pe mulţi oameni să se sufoce.

Opoziţia locală şi activiştii, precum şi site-urile de ştiri au postat mai multe fotografii ale celor care au murit de asfixiere. Guvernul sirian a respins în repetate rânduri acuzaţiile că ar folosi arme chimice.

Totuşi, o investigaţie a ONU şi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, a anunţat la sfârşitul anului trecut că forţele guvernamentale au folosit chlorine ca armă de război cel puţin de trei ori între 2014 şi 2015.