Florin Andronescu, director de dezvoltare Sanador, se revoltă: De mai bine de un an încercăm să obţinem autorizaţia de construire pentru centrul oncologic
Autor:
Mirabela Tiron
27.07.2017
Florin Andronescu, directorul de dezvoltare al Sanador, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor mediale private, spune că afacerile companiei au crescut cu 24% în prima jumătate din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut pe fondul creşterii numărului de pacienţi şi a serviciilor solicitate. Cea mai mare creştere, de 30%, a avut-o spitalul operat de Sanador în Capitală
„A crescut volumul de pacienţi, serviciile solicitate, am lucrat cu acelaşi efectiv de personal. Cea mai mare creştere am avut-o pe spital, plus 30% în primul semestru. Pacienţii au venit din toată ţara“, a declarat pentru ZF Florin Andronescu.
Reţeaua Sanador este formată din spitalul Sanador din Capitală, situat în apropiere de Piaţa Victoriei, o investiţie de circa 180 mil. lei (40 mil. euro), cel mai mare spital privat din România, dar şi din mai multe clinici şi laboratoare.
Operatorul privat şi-a concentrat investiţiile doar în Capitală, prin deschiderea unui spital foarte mare şi a unei reţele de clinici de mari dimensiuni. Spre comparaţie, ceilalţi mari jucători de pe piaţa de servicii medicale private şi-au extins reţeaua teritorială de clinici şi spitale atât în Bucureşti, cât şi în ţară.