Remedia Deva, un profit de şapte ori mai mare şi venituri cu 47% mai mari în S1

Autor: Dan Grigore Ivan 10.08.2017

Redemia Deva (RMAH) a înregistrat în primul semestru un profit net consolidat de 1,317 milioane lei, faţă de 0,177 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care vânzările nete ale companiei farmaceutice au crescut cu 47,43%, până la 156,7 milioane lei.

Segmentul care a contribuit cel mai mult la cifra de afaceri a companiei a fost cel de distribuţie farmacii & KA, cu o pondere de 75,16 milioane lei, echivalentul a 47,72%. De asemenea, segmentul de farmacii Remedia a adus încasări de 44,06 milioane lei, re­prezentând 27,98% din total. Zona de vest a adus 52,99% din vânzările segmentului de farmacii în primul semestru, în vreme ce din Bucureşti s-au înregistrat vânzări de 8,59 milioane lei, echivalentul a 19,5%.