Certasig a vândut asigurări de 7,3 mil. euro în prima jumătate a anului. Bulgaria a generat 15% din afaceri
Compania de asigurări Certasig, care îşi vinde produsele prin brokeri, a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 7,3 milioane de euro în prima jumătate a acestui an.
Aproximativ 15% din afacerile raportate în primul semestru au fost generate de filiala din Bulgaria. Filiala bulgară a companiei de asigurări CertAsig a subscris în primele şase luni ale anului prime brute în valoare de
1,10 mil. euro, în creştere cu 106% comparativ cu perioada similară a anului trecut. „Afacerea din Bulgaria a fost extrem de profitabilă şi a contribuit puternic la indicatorul excelent de SCR (cerinţa de capital de solvabilitate) de 136% al CertAsig“, a spus James Grindley, CEO al CertAsig.
Asigurările de bunuri şi cele tehnice au reprezentat 39% din afaceri, 39% au fost răspunderi, restul fiind reprezentat de asigurări maritime, de aviaţie şi asigurări de accidente de grup.
„Ne concentrăm pe consolidarea colaborării excelente cu partenerii noştri brokeri. (Ö) CertAsig Bulgaria a reuşit să aducă pe piată anumite produse noi, inclusiv garanţii contractuale, asigurări de drone, numerar în tranzit şi aviatie generală. Am lucrat îndeaproape şi cu colegii noştri români pentru a dezvolta o serie de produse orientate spre client, cum ar fi asigurările de garantii de bună executie, pentru returnarea avansului şi garantii vamale, acceptate de toate autoritătile publice“, a mentionat Maria Rangelova, manager al sucursalei din Bulgaria.