Rectificare Bugetară: Mai puţini bani pentru Transporturi şi Dezvoltare, mai multe fonduri pentru SRI şi Parchete
„Rezultatele din primul semestru arată că în 2017 creşterea economică va fi de 5,6%, faţă de 5,2% cât se estimase anterior, la fundamentarea bugetului pe acest an. Ca urmare a acestei creşteri, avem în vedere realizarea unui Produs Intern Brut de 837,1 miliarde de lei, faţă de suma din prognoza iniţială, de 815,2 miliarde de lei”, a spus Ionuţ Mişa.
Bani în plus vor primi următoarele instituţii:
- Ministerul Agriculturii - 1,5 miliarde de lei
- Ministerul Afacerilor Interne - 1,16 miliarde de lei
- Ministerul Sănătăţii - 207 milioane de lei
- Ministerul Muncii - 95,9 milioane de lei
- Ministerul Finanţelor - 426,6 milioane de lei
- Ministerul Justiţiei - 357,4 milioane de lei
- Serviciul Român de Informaţii - 298,8 milioane de lei
- Ministerul pentru Mediul de Afaceri - 287,9 milioane de lei
- Ministerul Public - 203,5 milioane de lei.
De asemenea, bugetele locale au primit o suplimentare de 697,2 milioane de lei.
În minus au fost rectificate bugetele Ministerelor: Dezvoltării Regionale, Transporturilor, Fondurilor Europene, respectiv Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.