Preşedintele PSD, Liviu Dragnea: ANRE acceptă includerea în preţul energiei a pierderilor nejustificate; nu este în regulă

Autori: Gabriel Pecheanu , Mediafax 29.09.2017

”Tocmai am aflat de la ANRE că, odată ce s-a anunţat comisia de anchetă, au mai mărit preţurile la gaze şi la energie electrică. După părerea noastră, aceste preţuri sunt mărite prin acceptarea includerii în preţ a unor pierderi nejustificate din partea celor care distribuie energia electrică”, a declarat Liviu Dragnea.

El a prezentat cifre potrivit cărora România acceptă cea mai mare cotă a pierderilor, respectiv 17%, faţă de doar 3%, cât acceptă Finlanda.

”Încă o dată se dovedeşte că decizaia de a se înfiinţa acea comisie de anchetă este foarte importantă, să vedem de ce se ajunge la un astfel dde nivel al pierderilor acestor operatori economici, cum justifică aceste pierderi, dacă au făcut investiţiile pe care erau obligaţi să le facă şi cum cei de la ANRE justifică acceptarea includerii în preţ a acestor pierderi nejustificate. Nu e în regulă ca în fiecare an preţurile gazelor şi energiei electrice să se mărească pur şi simplu din pixul celor de la ANRE”, a mai spus Dragnea.